Associated Press va difuza în direct „sfârşitul lumii”!

Agenţia de presă Associated Press se pregăteşte să difuzeze, în direct, „sfârşitul lumii” de la Chichén Itzá, un uriaş sit arheologic precolumbian construit de civilizaţia Maya şi aflat în partea central-nordică a Peninsulei Yukatan, adică acolo unde trăiau pe vremuri triburile mayaşe, cărora li se atribuie predicţia potrivit căreia sfârşitul lumii s-ar produce la 21 decembrie 2012, conform agenţiei de presă amintite. Astfel, cea mai mare agenţia de presă din SUA a transportat deja antene de satelit în cunoscutul sit din nordul Mexicului. De pe 19 până pe 21 decembrie, AP va difuza în direct pe site-ul său de internet tot ceea ce se poate întâmpla dezastruos pentru omenire chiar din patria mayaşilor. La 21 decembrie, potrivit calendarului civilizaţiei Maya, se încheie un ciclu în evoluţia lumii, care a durat 26.000 de ani, şi începe etapa de tranziţie spre o nouă stare energetică a omenirii. Conform aceloraşi predicţii atribuite mayaşilor, din 2012, omenirea ar începe să se pregătească pentru trecerea într-o nouă eră de dezvoltare, etapă ce va dura până în 2053. Mulţi văd acest lucru ca pe o profeţie adevărată privind ‘sfârşitul lumii’, adică o adevărată catastrofă la nivel mondial.

Adauga un comentariu

*