In timp ce Gheorghe L., de 52 de ani, din județul Brașov, conducea un autoturism pe D.N. 11, în localitatea Coţofăneşti pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Mihai M., de 23 de ani, din Dărmăneşti. În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului Mihai M. și a Anei B., de 37 de ani, din județul Brașov, pasageră în autoturismul condus de Gheorghe L., care au fost transportați la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea lor. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative și li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei. A fost întocmit dasar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare coporală din culpă.