Minore cercetate pentru furt calificat după ce au sustras bunuri dintr-un magazin

Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată de către Anda B., de 29 de ani, din Iași, administrator al unei societăți comerciale din municipiul Bacău, despre faptul că două persoane de sex feminin au fost sustras bunuri din magazin. La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că două minore de 17 și 13 ani, ambele din Bacău, în timp ce se aflau în incinta magazinului, au luat de pe un raft mai multe produse de imbrăcăminte și le-au ascuns într-o geantă pe care o aveau asupra lor. Acestea au trecut de casa de marcat fără a achita contravaloarea produselor, iar la iețirea din magazin au fost surprinse de către angajații unității. Prejudiciul, în valoare de 117 lei, a fost recuperat și predat părţii vătămate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Adauga un comentariu

*