Arcul folosit de Legolas în “Stăpânul inelelor” a fost vândut la licitaţie

Arcul folosit de actorul Orlando Bloom în filmele din seria “Stăpânul inelelor” a depăşit orice aşteptări şi a fost vândut la licitaţie, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru suma de 372.000 de dolari. Arcul a fost unul dintre obiectele vândute cu cele mai mari preţuri la licitaţia organizată de casa Profile in History, la Los Angeles. În acea trilogie, actorul britanic a jucat rolul elfului Legolas.  Un alt obiect vândut la un preţ mare a fost rochia purtată de Kate Winslet în timpul filmării celebrei scene din filmul “Titanic”, în care personajul ei Rose DeWitt Bukater încearcă să sară peste bord – rochia s-a vândut cu 330.000 de dolari. Printre celelalte obiecte valoroase care au fost achiziţionate la această licitaţie se numără macheta unui avion de luptă X-Wing din franciza “Războiul stelelor” – vândut cu 270.000 de dolari -, un costum al personajului Mr. Spock interpretat de Leonard Nimoy în al doilea sezon al serialului “Star Trek” – vândut cu 114.000 de dolari – şi un costum purtat de Johnny Depp în filmul “Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow” – vândut cu 96.000 de dolari.

Adauga un comentariu

*