În urma investigaţiilor efectuate în cazul unor furturi din locuințe, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa, l-au depistat pe Mircea T., de 54 de ani, din Dărmăneşti, suspectat de săvârşirea acestor infracţiuni.Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Comăneşti în vederea continuării cercetărilor. Astfel, s-a stabilit că în perioada mai -noiembrie 2012, Mircea T. a sustras din locuiţele a trei părţi vătămate, din oraşele Comăneşti şi Dărmăneşti, scule electrice, bunuri de uz casnic, articole de îmbrăcăminte, precum şi alte bunuri.Totodată, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în urma cărora bunurile sustrase, în valoare de aproximativ 6500 lei, au fost recuperate în proporţie de 75 la suta. Faţă de bărbatul de 54 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.