În judeţul Bacău, poliţiştii Serviciului Rutier continuă activităţile pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor rutiere.Echipajele de poliţie rutieră au desfăşurat, ieri, 16.01.2013, activităţi pe raza judeţului Bacău pentru depistarea situaţiilor de neacordare de prioritate, pentru identificarea cazurilor de efectuare a depăşirilor neregulamentare şi de nerespectare a culorii semaforului electric. În urma activităţilor desfăşurate poliţiştii au constatat 107 încălcări ale legislaţiei rutiere şi au fost aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, din care 23 au fost aplicate pietonilor, 20 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 4 pentru depăşire neregulamentară, una pentru neacordare de prioriate pietonilor, una pentru nerespectarea culorii semaforului electric şi 59 pentru alte abateri.De asemenea a fost constatată o infracţiune, au fost reţinute 9 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.
Ilie D., de 54 de ani, din Moineşti a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe D.N.12A, pe raza satului Bogata şi a efectuat manevra de depăşire a unui alt autoturism pe marcajul longitudinal continuu. Poliţiştii l-au depistat pe Romică C., de 51 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 2 G în localitatea Valea Budului şi a efectuat depăşirea neregulamentară a unui alt autovehicul, încălcând marcajul longitudinal continuu. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional conform H.G.1391/2006 şi le-au fost reţinute permisele de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.