Fapt mai rar intalnit pana acum, ARR Bacau a remis un comunicat de presa semnat de seful Agentiei, ing. Olimpiu Adrian Tulpan, prin care ne instiinteaza ca ” Autoritatea Rutieră Română (ARR), agenţia Bacău, a intrat intr-un program pilot, la nivel naţional, prin care se injumataţesc timpii de aşteptare pentru eliberarea de documente şoferilor profesionişti. Odată cu schimbarea conducerii insituţiei, la finele anului trecut, a fost implementat şi un nou sistem informatizat care vine in sprijinul şoferilor auto profesionişti. Pentru eliberarea documentelor necesare , datele şoferilor erau trimise la Bucureşti pentru procesare, acum acestea pot fi introduse in sistemul naţional direct din Bacău. Practic, pâna acum, pentru eliberarea atestatelor profesionale pentru transportul de marfă sau persoane si a cartelelor tahograf se aştepta cu mult peste patru saptămani deoarece toate actele şoferilor erau trimise prin poşta spre Bucureşti unde aşteptau să fie introduse in sistem, după care erau trimise confirmarile pentru a fi printate. Sistemul este unul securizat şi datorită lui s-a eliminat schimbul de documente cu agenţia natională, astfel eliberarea atestatelor s-a redus la maxim 12 zile. “Am avut foarte multe probleme din cauza timpilor de aşteptare. Au existat conducători auto care şi-au pierdut serviciul pentru că nu au putut prezenta in timp util atestatele. Problema era că noi preluam actele, le puneam in plicuri şi le trimiteam la Bucureşti pentru procesare si eliberarea atestatelor. Tot acest traseu dura foarte mult. Acum am reuşit să implementam un sistem care să ne permită procesarea documentelor direct in Bacău. Practic, cele zece zile de aşteptare sunt pentru printare si transport a atestatelor din Capitală la noi”, a explicat Olimpiu Adrian Tulpan, şeful ARR Bacău. Până in prezent, dintre cele 41 de agenţii teritoriale ale Autoritaţii Rutiere Române (ARR), doar şapte au fost dotate cu astfel de logistică. Agenţia Bacău se află in primele zece agenţii din tară ca şi volum de activitate”.