Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău l-au depistat, în urma investigațiilor efectuate, pe Ferenţ S., de 21 de ani, din Bacău, suspect în cazul unui furt din autoturism. Din cercetări s-a stabilit că tânărul a pătruns în autoturismul lăsat neasigurat, proprietatea lui Petre S., de 49 de ani, din comuna Luizi Călugăra, parcat pe strada Izvoare din municipiul Bacău, de unde a sustras o borsetă în care se aflau mai multe bunuri și o sumă de bani. Față de Ferenț a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunerea de arestare preventivă, iar instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.