Au fost stabilite cauzele exploziei urmate de incendiu în comuna Scorțeni

În urma cercetărilor efectuate de către comisia mixtă alcătuită din reprezentanți ai ISUJ Bacău și IPJ Bacău s-a constatat faptul că, explozia urmată de incendiu produsă la un rezervor cu țiței, din comuna Scorţeni, sat Floreşti, a avut drept cauză probabilă electricitatea statică apărută în timpul operaţiunilor de transvazare. Pentru nerespectarea prevederilor art. 1, alin. 2, lit. a din HGR nr. 537 din 2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, administratorul societăţii comerciale din municipiul Ploieşti a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1.000 lei. Reamintim că, sâmbătă, 19 ianuarie 2013, la ora 11.17, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat telefonic, prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unei explozii urmate de incendiu, în comuna Scorţeni, sat Floreşti, la un rezervor cu ţiţei aparţinând unei societăți comerciale din municipiul Ploieşti. Rezervorul se află în Parcul II Tescani şi are o capacitate de 40 mc. În interior se aflau depozitate aproximativ 8 tone amestec de apă sărată şi ţiţei, colectat de la 7 sonde. La locul producerii incendiului s-a deplasat Garda de Intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti, cu 2 autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă şi o ambulanţă S.M.U.R.D., încadrate cu 12 subofiţeri şi un ofiţer, precum şi un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă încadrată cu 1 ofiţer şi 4 subofiţeri. Pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie, la faţa locului s-a deplasat şi grupa operativă a unităţii, compusă dintr-un ofiţer, un funcţionar public (din cadrul Inspecţiei de Prevenire) şi un subofiţer. De asemenea, pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la faţa locului s-a deplasat şi o autospecială cu apă şi spumă încadrată cu 2 lucrători, din cadrul Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al S.C. O.M.V. Petrom S.A. La ora 12.10, incendiul a fost lichidat. Explozia s-a produs în timpul efectuării operaţiunilor de fluidizare a ţiţeiului, în vederea transvazării în cisterne. În urma exploziei a rezultat o persoană rănită ușor – numitul A. D., în vârstă de 36 de ani. Acesta a suferit un traumatism la şold, fiind preluat de către echipajul S.M.U.R.D., care i-a acordat primul ajutor calificat şi l-a transportat la Spitalul Municipal Moineşti.Totodată, în urma exploziei au fost afectate un număr de 7 ferestre de la 3 locuinţe, aflate la circa 300 m de locul producerii evenimentului.

Adauga un comentariu

*