A doua consfatuire a profesorilor documentaristi

Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău va organiza miercuri, 30 ianuarie 2013, la Centrul de Documentare şi Informare Cleja, sub coordonarea profesorului formator, Vasilica Petronela Irimia, cea de a doua activitate metodică, din acest an şcolar, pentru profesorii documentarişti şi responsabilii de centre de documentare şi informare din judeţul Bacău.Tema întâlnirii,  „Metode de dezvoltare a autonomiei învăţării în C.D.I.”, reflectă misiunea specifică a structurilor amintite, respectiv dezvoltarea competenţelor infodocumentare (de accesare, căutare, selectare, prelucrare şi comunicare a informaţiilor).Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare din 2011, dezvoltarea acestui tip de competenţe contribuie la reuşita şcolară a elevilor, fiind totodată o componentă-cheie a educaţiei permanente a individului.Regulamentul supune atenţiei personalului din biblioteci şi C.D.I.-uri, cât şi cadrelor didactice, un referenţial al competenţelor, care să fie punctul de plecare pentru activităţi în parteneriat, cu scopul ultim al formării autonomiei, în învăţare a elevului.În acest context legislativ, cercul metodic de la sfârşitul lunii ianuarie, va încerca să răspundă nevoilor de (in)formare metodologică, pentru punerea în practică a obiectivelor infodocumentare, fixate de fiecare centru, în planul anual de activitate.Pe ordinea de zi se vor afla susţinerea unei lecţii demonstrative, în colaborare profesor documentarist – profesor de disciplină, şi a unui referat tematic.Următoarele activităţi metodice se vor defăşura în luna martie, la Școala Gimnazială “Ciprian Porumbescu” Comănești, şi în luna mai 2013, la Şcoala Gimnazială Palanca.Acum, la nivelul judeţului, sunt funcţionale 27 de C.D.I. –uri.Se prognozează că, sub coordonarea C.C.D. Bacău, în perioada următoare, se vor înfiinţa în judeţul Bacău, alte două C.D.I.-uri, la Şcoala Gimnazială Vultureni şi la Şcoala Gimnazială „George Apostu” Stănişeşti.C.D.I.-urile concentrează în acelaşi spaţiu un fond documentar de actualitate, pluridisciplinar şi multisuport, adaptat nevoilor utilizatorilor şi specificului şcolii, dar şi mijloacele de documentare şi informare, aparatura şi echipamentele, care vor permite exploatarea eficientă a acestuia.Ele sunt organizate unitar, pentru întreaga instituţie de învăţământ şi integrează biblioteca şcolară şi structurile infodocumentare existente la nivelul unităţii şcolare.„Consfătuirea va avea şi atributele unei sesiuni de formare şi se va desfăşura într-o manieră atractivă, deschisă şi interactivă.Credem că, în urma participării la această nouă consfătuire tematică, atât profesorii documentarişti, cât şi cadrele didactice care au responsabilitatea funcţionării C.D.I.-urilor, vor intra în posesia unor informaţii fundamentale, privitoare la politica documentară și nu numai”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

 

 

Adauga un comentariu

*