Sa ne traiesti, Maestre !

Maestrul Stefan Pristavu a implinit sambata, 26 ianuarie, 70 de ani! O cifra rotunda, sarbatorita asa cum se cuvine la Galeria Frunzetti a Uniunii Artistilor Plastici, Filiala Bacau. Absolvent al Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, maestrul Stefan Pristavu si-a parasit meleagurile iesene ale copilariei si adolescentei sale, alegand Bacaul  ca loc de indelung popas. A fost o binecuvantare pentru bacauanii care iubesc pictura, pentru ca nimeni altul n-a zugravit ca el, pe panza, frumusetea neasemuita a peisajelor bacauane. Nimeni altul nu a reusit ca el sa-si topeasca sufletul in peisaje  si sa-si lipeasca numele de PEISAJ. Asa se si explica, de altfel, de ce expozitia aniversativa de pe simezele  Galeriei Frunzetti a fost dedicata, aproape exclusiv, peisajului. Pictorul Stefan Pristavu este, fara indoiala, cel mai reprezentativ artist din Moldova al peisajului, “unul dintre monografii sensibili, foarte dotati ai peisajului moldav”, cum il defineste criticul iesean Valentin Ciuca, iar criticul Rodica Iulian, corespondenta a prestigiosului post Radio France International, adauga, in catalogul de prezentare, ca « in pictura lui Stefan Pristavu dulcele peisaj moldav este restituit intr-o primenita optica traditionala,din care emana calmul unui taram parca nevizitat de istorie, o permanenta a pamantului, vegheata de umbre si lumini ce joaca pe tencuiala alba a vreunei bisericute de sat sau pe cea a casei lui Eminescu di Ipotesti ». Despe Pictorul si Omul Stefan Pristavu au vorbit, printre altii, cu o caldura aidoma celei care innobileaza sufletul Maestrului, criticul de arta Carmen Mihalache, pictorul Dionis Puscuta-presedintele Filialei Bacau a UAP, maestrul Ilie Boca, poetul Dumitru Braneanu-vicepesedinte al Consiliului Judetean, europarlamentarul Minodora Clivetti… Vom reproduce mai jos un scurt fragment din cuvantul criticului Carmen Mihalache, redactor sef al revistei de cultura « Ateneu » : “Stefan Pristavu este unul din seniorii picturii bacauane, un maestru al peisagisticii, el este ca o gradina plina de bunatati, artistul fiind inzestrat cu bunatate si generozitate, fara a astepta recompensa din partea colegilor. Opera sa ne asigura o gura de oxigen intr-o epoca in care parca ne sufocam”. O foarte placuta surpriza i-a fost oferita indragitului sarbatorit de catre poeta Carmen Voisei, directorul Scolii Populare de arta, care a venit insotita de doua foarte talentate eleve de la clasa de canto a profesoarelor Marinela Potarniche si Andra Gavrila.  Cele doua soliste – Laura Toc si Nicoleta Paic – au incantat asistenta, alipind acordurile muzicale vibratiilor din inimile celor prezenti. Sa ne traiesti ani multi, iubite maestre Stefan Pristavu, si sa ne bucuri sufletele cu noi si noi panze de suflet !

Adauga un comentariu

*