România este ultima la masă când se împarte bugetul Uniunii Europene şi prima când se caută un ţap ispăşitor, cum s-a întâmplat în scandalul cărnii de cal etichetate greşit ca fiind de vită, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, avertizând, în context, că suma de nouă miliarde pierdută de ţara noastră la alocarea bugetului Uniunii Europene pe 2014-2020 va trebui obţinută din taxe şi impozite.”Noi suntem întotdeauna ultimii la masă, când se împarte ceva ce înseamnă până la urmă bugetul UE. Suntem întodeauna primii pe care se dă vina când apare un scandal. De ce credeţi că acea companie franceză care se dovedeşte a fi principalul vinovat a aruncat imediat necazul şi vina în România. Pentru că erau obişnuiţi (…) că în România stăm cu capul plecat, noi avem toate relele din Europa şi nu reacţionăm niciodată. (…) Însă lucrurile astea se îndreaptă în ani de zile, pentru că au fost stricate în ani de zile şi atunci, într-adevăr, când se împarte bugetul UE, pentru o perioadă în care domnul Băsescu în mod sigur nu va mai avea o funcţie publică – probabil că se va ocupa de rugăciuni – noi însă vom trăi aici şi banii pe care domnul Băsescu nu a reuşit să-i aducă în România – nouă miliarde de euro – va trebui să-i luăm din taxe şi impozite naţionale. Nouă miliarde de euro pe care nu am reuşit să-i obţinem în faimoasa negociere de la Bruxelles”, a afirmat Victor Ponta, la Antena 3. El a susţinut că negocierea purtată la Bruxelles, la ultimul Consiliu European, a defavorizat ţara noastră şi a spus că alte state vecine au obţinut fonduri de coeziune duble, raportat la numărul populaţiei. „Categoric memoria nu e punctul forte al domnului Băsescu – uită foarte mult. Vreau să ies din linia asta total neserioasă şi să vorbesc despre faptul că pe fonduri de coeziune – acei bani pentru ca România să se apropie de nivelul european de dezvoltare la drumuri, la canalizare, la mediu – după o negociere care ne-a fost prezentată de preşedinte ca fiind glorioasă, cifrele sunt foarte clare: ţările din jurul nostru (…) au primit de două ori mai mult raportat la numărul de locuitori. Deci e clar că a fost o negociere proastă”, a concluzionat Ponta.