Ai picat Bac-ul? Eşti bun de plată! Candidaţii care au susţinut de două ori examenul fără a promova nicio probă vor plăti

Candidaţii care au susţinut de două ori bacalaureatul şi nu au promovat nicio probă plătesc 230 de lei dacă se vor înscrie pentru o nouă sesiune, iar dacă au fost respinşi la una sau mai multe probe vor achita doar contravaloarea acestora, suma fiind stabilită de către inspectoratele şcolare.  Potrivit metodologiei, candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat fără taxă de cel mult două ori, scrie Mediafax. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe, care se stabilesc anual, pâna la data de 1 martie, de către Ministerul Educaţiei. Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile organizate începând cu anul 2003 pot solicita recunoaşterea unora dintre probele promovate anterior. Dacă mâine s-ar da Bacalaureatul rezultatele ar fi dezastruoase. Ministerul Educaţiei a anunţat că şi pentru 2013 taxa pentru cei care nu au promovat nicio probă a bacalaureatului la două sesiuni va fi 230 de lei. Dacă tinerii vor avea de susţinut pentru a treia oară în intervalul 2003-2013 una sau mai multe probe nepromovate vor achita o taxă stabilită de către inspectoratul şcolar, în funcţie de disciplină. Prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 are loc în perioada iunie – iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 27-31 mai, iar a doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2013 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 15 până în 19 iulie.

Adauga un comentariu

*