Acțiune de verificare a transportului de material lemnos pe Valea Muntelui

Polițiști din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa şi Compartimentului Delicte Silvice al I.P.J Bacău, cu sprijinul lucrătorilor ITRSV Suceava, au acționat în perioada 22-23 februarie pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice și pentru verificarea legalității transportului de material lemnos.

Poliţiștii au interceptat pe DN 12A, un autotractor cu remorcă, înmatriculat în județul Constanța, la volanul căruia a fost identificat Marian B., de 34 de ani, din județul Constanţa. Din verificări s-a stabilit că acesta transporta 29,75 m.c. lemn de foc, esență fag, pentru care deținea un aviz de însoţire din care nu rezulta provenienţa legală a masei lemnoase.           Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar întrega cantitate de material lemnos, în valoare de 4.500 lei, a fost confiscată şi predată în custodie la CPS Asău. De asemenea, polițiștii au constatat că autotractorul în cauză avea ITP expirat, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto cu amendă în valoare de 675 lei și s-a luat măsura complementară de reţinere a certificatului de înmatriculare. Tot pe DN12A polițiștii l-au depistat pe  Adrian M., de 21 de ani, din Comănești, care transporta cu o autoutilitară  3,5 m.c. cherestea rășinoase, fără documente legale de proveniență și transport. În urma verificărilor polițiștii au mai stabilit că autoutilitara, cu masa totală maxima autorizată de 5.500 kg, nu poseda licență de transport emisă de autoritatea competentă. Materialul lemnos in valoare de 1.300 lei a fost confiscat și predate spre valorificare Ocolului Silvic Comanești. Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 2.000 de lei. S-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului transportului rutier public.

Adauga un comentariu

*