Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în perioada 16.05 la 19.05 a.c., vor acţiona în sistem integrat împreună cu celelte structuri ale M.A.I., pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, la marşurile de absolvire, manifestările religioase şi sportive care se vor desfăşura în judeţul Bacău, astfel:
- În ziua de 16.05 a.c., între orele 12.30 -13.00, în municipiul Bacău, la marşul de absolvire al C.N. „Gheorghe Vrânceanu” Bacău, pe traseul Piaţa Trandafirilor- Teatrul de Vară „Radu Beligan”;
- În ziua de 16.05 a.c., ître orele 10.00 – 13.00 în parcul „ Mircea Cancicov” din municipiul Bacău, la „Crosul Sănătăţii”, organizat de D.S.P. J. Bacău în cadrul Calendarului OMS Ziua Mondială de luptă împotriva hipertensiunii arteriale şi Ziua Europeană împotriva obezităţii;
- În ziua de 17.05 a.c. în municipiul Bacău la desfăşurarea meciului de fotbal dintre C.S. Aerostar şi C.S.M. Moineşti de pe stadionul „Aerostar”, meci din cadrul etapei a XXIV-a din Liga a III-a ;
- În ziua de 19.05 a.c. între orele 17.00-19.00, în municipiul Bacău, la desfăşurarea procesiunii religioase dedicată sărbătoririi ,,Anului omagial Sfântul Constantin cel Mare”, manifestare organizată de Protopopiatul Bacău, pe traseul Biserica „Precista” – Biserica „Sfinţii Împăraţi”;
- În ziua de 19.05 a.c. începând cu ora 13.00, în municipiul Bacău la Sala „Orizont”, la desfăşurarea meciului de handbal feminin dintre Ştiinţa Bacău şi A.C.S. Sfântul Gheorghe din cadrul Diviziei A de handbal feminin;
- În ziua de 19.05 a.c, între orele 17.00-23.00, în parcul „Mircea Cancicov” din municipiul Bacău, la „Festivalul Luminii”, organizat de Centrul Local Insula Cercetaşilor Bacău.
- In ziua de 19.05 a.c., începând cu ora 07.30, în comuna Berzunţi la sfinţirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, susceptibile de a fi comise în locurile publice, prevenirea evenimentelor nedorite, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni. Întrucât se preconizează participarea unui public numeros la aceste manifestări, pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria recomandă cetăţenilor:
– să respecte regulile stabilite de organizatori;
– să nu depăşească limitele decenţei socio-morale în manifestările comportamentale;
– să acorde sprijin forţelor de ordine pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a ordinii publice;
– să ţină cont că manifestările obscene contrar bunelor moravuri sunt sancţionate de lege;
– să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale.
Pentru a solicita sprijinul jandarmilor, cetăţenii îi pot apela fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL