Fundația „Sfântul Ioan Bosco” din Bacău cu sediul în strada Tazlăului nr. 9 organizează în perioada 24 iunie-19 iulie a XII-a ediție a Școlii de vară – Vara Împreună. Tema acestui an este „Strălucim ca astrele în lume”. Această activitate adresată tuturor copiilor, oferă celor mici posibilitatea de a petrece prima lună din vacanță într-un cadru educativ. Activitățile manuale, artistice, sportive, jocurile, turneele, excursiile sunt tot atâtea mijloace și instrumente prin care participanții dezvoltă aptitudini și talente și învață să relaționeze sau să lucreze în echipă. Școala de vară – Vara Împreună se adresează în același timp și celor mai mari: adolescenți și tineri. Pentru ei școala de vară înseamnă o lună de voluntariat, de dăruire gratuită și de dezvoltare a capacității de a lucra în echipă cu alte persoane. Pentru ei sunt prevăzute în săptămânile dinaintea școlii de vară o serie de întâlniri de pregătire și formare pentru a-i ajuta să se cunoască între ei, să formeze o echipă și să își asume diferite responsabilități. În acest scop Fundația „Sfântul Ioan Bosco” invită adolescenții și tinerii începând cu vârsta de 14 ani să trăiască experiență de voluntariat în sprijinul celor din jur în cadrul Școlii de vară – Vara Împreună. Cei interesați se pot înscrie ca voluntari la sediul fundației din Str. Tazlăului, nr. 9, până sâmbătă 25 mai. Informații și detalii se pot obține la Iosif Ilieș: 0757 140 764 / 072 668 33 81, e-mail: iosif.sdb@gmail.com sau la secretariatul fundației: 0234 582 330. Pentru a avea și o altfel de prezentare a Școlii de vară – Vara Împreună vă invităm să deschideți următorul link: http://www.youtube.com/watch?v=f6_92W43LBo – Școala de vară 2012