Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău demarează, începând de luni, 20 mai 2013, înscrierile candidaţilor la instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau adeverinţă (pentru absolvenţii 2013) care doresc să îmbrăţişeze o carieră în sistemul administraţiei penitenciare, pot candida la una din cele şapte instituţii de învăţământ universitar şi preuniversitar, care au pus la dispoziţie următoarele locuri:
- Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”- penitenciare, curs de zi, durata studiilor 3 ani- 31 locuri (bărbaţi şi femei)
- Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti, Facultatea de Informaţii, curs de zi, durata studiilor 3 ani: specializarea Psihologie– 10 locuri (bărbaţi şi femei), specializarea Studii de securitate şi informaţii- 5 locuri (bărbaţi)
- Institutul Medico- Militar Bucureşti
– Facultatea de medicină, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani- 10 locuri (bărbaţi şi femei)
– Facultatea de medicină dentară, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani- 5 locuri (bărbaţi şi femei)
– Farmacie, cursuri de zi, durata studiilor 5 ani- 2 locuri (barbaţi şi femei)
- Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Facultatea de Management Militar, pentru domeniile de licenşă:
– Ştiinţe Militare şi Informaţii– specializarea Management economico- financiar (finanţe- contabilitate), cursuri de zi, durata studiilor 3 ani- 10 locuri (bărbaţi şi femei)
– Ştiinţe Militare şi Informaţii– specializarea Management economico- financiar (Intendenţă), cursuri de zi, durata studiilor 3 ani- 10 locuri (băbaţi şi femei)
- 5. Academia Tehnică Militară Bucureşti:
– Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament, domeniul de licenţă Inginerie civilă– specializarea Construcţii şi fortificaţii (inginer de construcţii şi fortificaţii), cursuri de zi, durata studiilor 4 ani- 3 locuri (bărbaţi şi femei)
– Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare, domeniul de licenţă Calculatoare şi tehnologia informaţiei, specializarea Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani- 4 locuri (bărbaţi şi femei)
- Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, cursuri de zi, durata studiilor 2 ani:
– Auto– specializarea Auto- 5 locuri (bărbaţi şi femei)
– Comunicaţii şi informatică– specializările:
- Tehnică de comunicaţii- 3 locuri (bărbaţi şi femei)
- Operare şi mentenanţă echipamente de comunicaţii- 5 locuri (bărbaţi şi femei)
– Construcţii– specializarea Construcţii- 5 locuri (bărbaţi şi femei)
– Intendenţă– specializarea Bucătar- 10 locuri (bărbaţi şi femei)
- Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, cursuri de zi, durata studiilor 1 an:
– 170 locuri- bărbaţi
– 30 locuri- femei
Potenţialii candidaţi sunt aşteptaţi zilnic, la sediul Penitenciarului de Minori şi Tineri Bacău, din str. General Guşe, nr. 3, în intervalul orar 8.00- 14.00, de către reprezentanţii Biroului Resurse Umane şi Formare Profesională, pentru informaţii suplimentare privind probele de concurs şi metodologia de desfăşurare a concursurilor de admitere si pentru depunerea dosarelor. Pentru detalii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe doamna agent de penitenciare Cristina CÎRLAN, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei noastre, tel : 0234/520852, tel mob: 0745616883, e-mail: cristina.cîrlan@anp.gov.ro .