Anna Lesko (34 de ani) şi-a dorit mult să fie avocată. Dar, după ce a devenit una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate cântăreţe, şi-a schimbat priorităţile. Basarabeanca păstrează însă şi acum toate cărţile de pe băncile facultăţii.Dacă s-ar lăsa de muzică, Anna Lesko ar putea practica poate la fel de bine şi avocatura. Basarabeanca este absolventă a unei Facultăţi de Drept din România şi, potrivit propriilor sale mărturisiri, se vedea chiar profesând în acest domeniu.“Când am ajuns în România, nu cunoşteam deloc limba. Am învăţat-o în trei luni. Intensiv, cu exerciţii de gramatică, vocabular şi multe, multe dictări”, îşi aminteşte solista.Anna a intrat la Drept hotărâtă să facă o carieră în domeniu, mai ales că avea toate atuurile necesare pentru a reuşi: “Mă vedeam o avocată înţepată, dar, cu trecerea timpului, viaţa mea a luat o cu totul altă întorsătură. Facultatea m-a ajutat să înţeleg ce înseamnă un contract, o instituţie. Guralivă sunt, dar să practic în acest moment avocatura sunt şanse mici. Însă niciodată să nu spui niciodată, nu ştii ce-ţi oferă viaţa. Am păstrat toate cărţile şi cursurile din facultate”, a mărturisit Anna Lesko pentru Libertatea.