A fost lansat proiectul educational „Alege sa fii sanatos”(AS)

Asociaţia pentru Promovarea Dezvoltării Personale a organizat miercuri dimineata, la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului BacăuConferinţa de lansare a proiectului educațional “Alege să fii sănătos” (AS). Coferinţa a fost precedată, marti, 28 mai, de o activitate sportivă organizată la C.N. „Vasile Alecsandri” din Bacău în colaborare cu Asociația ”Top Sport” din Bacău, activitate prin care s-a promovat, în rândul tinerilor, sportul  în detrimentul consumului de tutun, alcool și droguri. Proiectul are ca scop dezvoltarea unor atitudini și practici în rândul tinerilor cu vârste între 14-19 ani, din municipiul Bacău, privind sănătatea minții, corpului și sănătatea socială.  Prin intermediul activităţilor educative nonformale și de petrecere a timpului liber va fi promovat, în rândul tinerilorilor, un stil de viață sănătos, fără tutun, alcool și droguri. Importanţa şi relevanţa proiectului sunt evidenţiate și prin grupul țintă căruia i se adresează respectiv, 300 tineri, elevi în liceele din municipiul Bacău. Colaboratorii  Asociaţiei pentru Promovarea Dezvoltării Personale, în proiect, sunt  Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău si Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Bacău. Carla Popa, presedintele APDP, in calitate de manager al proiectului, a prezentat celor de fata scopul, activitatile ce vor fi organizate, grupurile tinta si pe ce rezultate se sconteaza. Seful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bacau, Radu Nafornita, a sustinut o prelegere referitoare la implicarea tinerilor in activitatile de prevenire a consumului de substante psihoactive, iar prof. Camelia Elena Rancu, inspector scolar pentru educatie permanenta si mentorat, a discutat despre stilul de viata sanatos si implicatia lui in interelationare.

Adauga un comentariu

*