Activitati de pregatire la scoala gimnaziala „Nicolae Iorga”

Sub genericul proiectului de parteneriat educaţional: „CU VOI SUNTEM ÎN SIGURANŢĂ” încheiat între Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău şi Şcolile Gimnaziale  „Nicolae Iorga” şi „Domniţa Maria”, continuă acţiunile, în sprijinul elevilor şi profesorilor, de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, riscurile la care se expun şi consecinţele care pot rezulta în cazul comiterii de contravenţii şi infracţiuni de către elevi. În acest sens, în ziua de marţi, 18 iunie a.c., la sediul Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga”,  personal din cadrul structurii de prevenire şi combatere a faptelor antisociale din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a desfăşurat activităţi specifice de prevenire cu elevii celor două instituţii de învăţământ partenere în proiect. Cadrelor didactice şi elevilor le-a fost prezentată tema „Ştim şi prevenim” referitoare la prevenirea violenţelor de orice fel, a agresiunilor verbale, precum şi a modul de protejare în situaţii de pericol, aspecte privind prevenirea delincvenţei juvenile şi a absenteismului şcolar, prilej cu care toţi cei care au fost prezenţi au fost îndemnaţi să solicite sprijinul jandarmilor ori de câte ori situaţia o impune. Hărătău Elena învăţătoare la Şcoala Gimnazială „Domniţa Maria”,   ne-a declarat: „Elevii au nevoie de modele viabile de comportament, iar mesajul principal este acela că, în cazul unor probleme, sunt instituţii la care pot apela şi care le oferă protecţie pentru siguranţa lor, atât în şcoală, cât şi în afară”.

Compartiment informare şi relaţii publice 

Adauga un comentariu

*