Persoanele fizice vor putea deţine maximum 100 ha de teren

Persoanele fizice nu vor putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan şi, pentru a cumpăra, cetăţenii români sau cei din UE trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, respectiv să dovedească că au cunoştinţe în domeniul agricol sau că au activat minimum cinci ani în acest sector.

„Este o condiţie pe care trebuia să o punem (experienţa de minimum cinci ani – n.r.). Cred că este foarte importantă pentru dezvoltarea agriculturii româneşti. Din păcate, în ultimul timp, solul a fost degradat în anumite zone şi de faptul că nu au existat cunoştinţe suficiente pentru practicarea agriculturii. Pe viitor, cei care vor să lucreze în agricultură trebuie să aibă minime cunoştinţe“, a declarat miercuri, după o conferinţă de presă, ministrul agriculturii, Daniel Constantin. De asemenea, persoanele fizice care deţin în proprietate terenuri agricole în România situate în extravilan trebuie să facă dovada că au desfăşurat activităţi agricole pe acestea, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Agriculturii. Legea se va aplica numai persoanelor fizice, cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene. Piaţa funciară va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că va fi permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetăţenii din UE.

Adauga un comentariu

*