Pârtia Nouă din Sinaia, deservită de telegondolă, a început să fie acoperită cu zăpadă artificială, aceasta fiind singura din staţiune dotată cu o instalaţie specială.
Tunurile pentru zăpadă au fost puse în funcţiune în condiţiile în care temperatura a permis începerea înzăpezirii. Deocamdată, autorităţile nu au putut preciza însă când se va putea schia la Sinaia.
„Depindem, în mod evident, de temperaturi. Sperăm ca vremea să ţină cu noi pentru a putea menţine tunurile în funcţiune, astfel încât să avem cât mai repede un strat de zăpadă consistent pe această pârtie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, pentru agerpres.ro.
Sezonul de iarnă va fi deschis oficial la Sinaia la data de 20 decembrie, turiştii având la dispoziţie 20 de pârtii şi trasee de schi care însumează 20 de kilometri.
Sinaia este singura staţiune din ţară care are un domeniu schiabil de mare altitudine, la 2.000 de metri în Bucegi, şi unde există mai multe instalaţii de transport pe cablu, respectiv telegondolă, telecabină şi două telescaune.
Instalaţia de zăpadă artificială pentru înzăpezirea pârtiilor şi traseelor situate în golul alpin Furnica a fost realizată în această vară. Proiectul a costat 7 milioane de euro şi a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional.