Adminisraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de luni de la ora 11:00 până marţi la ora 10:00 în 26 de judeţe, unde va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră.
În intervalul menţionat va ninge si se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane şi local în Transilvania. Izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 l/mp.
În zona de munte, vântul va avea rafale ce vor depăşi 70 km/h, iar pe creste şi 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge viteze de 70….80 km, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.
Sursa: www.mediafax.ro