Dacă analizăm dint-un anumit unghi ultimii 50 de ani, vom constata că acolo unde liderul a dezamăgit a fost sancţionat de cei dazamăgiţi pentru că a înşelat într-un anumit mod aşteptările unei părţi relative, ale neamului său. Anwar Sadat deşi a fost apreciat pe plan internaţional pentru deschiderea făcută către lumea civilizată şi pacea cu vecinii, fiind lauret al premiului Nobel pentru Pace, a avut un sfârşit tragic. A fost sancţionat de arabii fundamentalişti pentru faptul că a rupt rândurile Ligii Arabe, încheind un acord separat de pace cu Israelul. Aceiaşi soartă a avut-o şi Iţhak Rabin, laureat şi el al premiului Nobel pentru Pace, pentru că a dezamăgit o parte a neamului israelian atunci când a dat mâna cu duşmanul de moarte al poporului său, Yasser Arafat. Dar şi acesta, după ultimile cercetări, s-a constatat că a fost iradiat dintr-un perimetru controlat de ai lui, motivul fiind se pare tot dezamăgirea creată poporului său şi acesta încheind acorduri de pace cu duşmanul lor de moarte. Sunt multe alte cazuri de lideri care au dezamăgit, iar sfârsitul lor a fost tragic. Şi pentru că tot s-a împlinit 50 de ani în noiembrie de la asasinarea lui Kennedy, despre care s-a scris tone de maculatură care nu au convins pe nimeni, nu este lipsit de interes să ne mai oprim un minut. Este cunoscut faptul că orice serviciu de informaţii şi securitate, al oricărei ţări are un profund caracter naţionalist. Cine intră aici este crescut şi educat în acest spirit. Fără o asemenea educaţie statele nu ar putea supravieţui. Şi dacă statele mai au la vârful lor şi un nationalist, precum a fost Ceauşescu, perioada de coabitare este apreciată de serviciile de securitate şi informaţii, o perioadă de înflorire, benefică pentru popor. Dacă nu ar fi fost nationalist, Ceausescu nu rezista atâţia ani la putere. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că Ceauşescu nu poate face mai nimic de unul singur dacă nu este sprijinit de un serviciu puternic de informaţii şi securitate. Abia după ce a luat-o razna şi a dezamăgit, s-au lepădat de el. Dacă astăzi şeful fostei securităţi comuniste, care a executat atâtea ordine criminale, este liber, sănătos şi protejat, în tip ce alţii au dispărut sau au fost închişi, înseamnă că a existat un troc la nivel înalt, care a sunat aşa: ,,Dămi-l şi te las în pace”. Este cunoscut faptul că serviciile colaborează între ele. S-a cunoscut faptul că patru dintre cele europene au primit ordin să-l pice pe Ceauşescu. E greu de crezut că şeful securităţii din România nu a fost înştiinţat de acest lucru, de către omologii săi europeni, pentru că aşa se obişnuieşte în practica lor, pentru a evita pierderile umane inutile. Şi este foarte probabil că s-a ajuns la o înţelegere. Pentru că dacă se refuza colaborarea şi se mergea pe rezistenţă, la ce colaboratori avea securitatea în armată, în inteprinderi, în administraţie, făcea linişte într-o săptămână la orice revoltă. Vorbesc unii despre un război civil. La câţi informatori erau printre noi care puteau fi înarmaţi, războiul civil rămâne o poveste. Nu întâmplător sunt denumite servicii inteligente. Dacă ne amintim în criza rachetelor din Cuba, Kennedy a dat dovadă de slăbiciune, de frică, dezonorând cea mai înaltă poziţie din statul American ocupată de el, în relaţia avută cu Hruşciov. Să nu uităm că acesta fusese catalogat de către ai lui ca fiind un ţăran necioplit şi necivilizat, gălăgios în toate întrunirile internaţionale. Mai făcuse ameninţări la adresa poporului American de genul; Vă vom îngropa. Un asemenea tip fusese primit în vizită şi i s-a strâns mâna de Preşedintele S.U.A. Şirul lung de cedări în faţa ameninţărilor fără suport ale lui Hruşciov a pus pe gânduri insţituţii fundamentale ale statului American. Presa timpului, cea americană cât şi restul presei occidentale s-au lăsat copleşite de ameninţările făcute în public de Hruşciov. Renunţarea la bazele nucleare din Turcia ca urmare a unor simple declaraţii publice, în condiţiile când SUA era net superioară la capitolul arme strategice intercontinentale, dezechilibrul fiind imens între URSS şi ei la acea oră, a fost considerată de băieţii deştepţi o ofensă adusă statului american. Mai ales că ameninţările venea dintr-o minte tulbură, iresponsabilă, declaraţiile neavând nici un suport real. Nu erau o emanaţie a unui for, un rezultat al discuţiilor purtate la vârful partidului comunist sovietic. Ieşirile spontane a lui Hruşciov au îngrijorat chiar pe cei de la externe, apărarea şi diplomaţia rusă, ceea ce a şi cântărit mult în luarea ulterioară a deciziei de schimbare într-un cadru restrâns al partidului comunist sovietic. Şi aceste informaţii fusese servite lui Kennedy de serviciile inteligente, ceea ce face şi mai nexplicabile cedările lui. Însuşi Hruşciov recunoaşte în memoriile sale că ideea amplasării rechetelor în Cuba, i-a venit în vara aceluiaşi an, în timpul concediului efectuat în Bulgaria. De aceea măsurile pripite luate de Kennedy în urma ameninţărilor fără suport real, au cântărit mult în evaluarile făcute de serviciul inteligent American. În timp ce presa americană consemna o victorie obţinută de Kennedy, acestea contabiliza o înfrângere umilitoare în raport de dotarea net superioară pe care o avea atunci acest popor. Dacă la o asemenea superioritate te înclini, însemnă că nu meriţi încrederea acordată. Cine să constate acest lucru? Electoratul? Dacă presa înregistra un succes atunci era foarte probabil că se putea obţine de către Kennedy şi un al doilea mandat de preşedinte, fapt ce i-au îngrijorat pe cei care au fost angajaţi să cântărească cu mintea şi nu cu sufletul.
Col.(r) Constantin Nour
