Actiune umanitara a jandarmilor bacauani

O delegaţie a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  (IJJ) Bacău s-a deplasat la Centrul Rezidenţial Ghiocelul, din municipiul Bacău, unde se află în îngrijire copii cu dizabilităţi, împărţind pachete cu dulciuri, fructe, sucuri şi cozonaci,  aducând astfel bucuria şi spiritul Crăciunului în sufletele a 20 de copii asistaţi ai centrului. Produsele specifice de Crăciun, în valoare de 1000 lei, au fost cumpărate cu sprijinul Asociaţiei „Mereu Aproape” Bacău, constituite la nivelul IJJ Bacau. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în preajma   sărbătorilor importante de peste an, aduc un strop de bucurie în sufletul copiilor instituţionalizaţi, bătrânilor suferinzi ori veteranilor de război, dovadă a camaraderiei şi solidarităţii faţă de aceştia, fiindu-le alături lor şi tuturor cetăţenilor, atât de-a lungul anului în executarea misiunilor zilnice, cât şi cu astfel de ocazii.

 

 

Adauga un comentariu

*