Băcăuanul care îi mută pe francezi în case din lemn

Costi Zărnescu construiește încă din 2005 case de lemn pe care le vinde în Franța. Din 2010 se concentrează însă asupra firmei pe care o conduce în România, la Bacău .case din lemn,casa de lemn,wood house,casute de gradina din lemn (7)
În Franța construcțiile pe structură de lemn sunt foarte dorite și căutate, sunt la modă, statul chiar sprijină aceste construcții prin acordarea de credite cu dobândă preferențială pentru casele eficiente energetic“, spune omul de afaceri băcăuan Costi Zărnescu.

Sunt aproape nouă ani de când a intrat în afacerile cu case din lemn, timp în care a vândut francezilor sute de astfel de locuințe. Din 2010 și-a înființat propria firmă, în România, la Bacău, și încearcă să se impună cu Ecokit pe o piață cu mult mai reticentă decât cea din Franța. Se poate spune că a reușit din moment ce, cu o investiție de circa 200.000 de euro în utilaje, softuri și pregătirea angajaților a ridicat o firmă care la finalul lui 2013 se va apropia de o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro. Totuși, Franța a rămas principala piață.

A construit și vândut până acum „câteva sute de locuințe“, dintre care doar 97 în România.  Este totuși mulțumit de rezultatele din țară, unde are parteneri la Bacău și în București având în vedere condițiile cu mult mai grele decât cele din Franța.  De altfel, România este principala țintă. „Principalul nostru obiectiv este echilibrarea pieței interne cu cea externă adică creșterea numărului de clienți în România până la echivalentul celor din Franța. Pentru aceasta depunem maximum de eforturi și sperăm să reușim acest lucru într-un orizont de 2-3 ani“,  continuă omul de afaceri.

Recunoaște însă că nu-i va fi simplu să reușească în România având în vedere condițiile speciale de la noi. „Din păcate, în România există multe prejudecăți, reticență și necunoaștere, există confuzie între casele de lemn construite cu tehnologie modernă și cabane, este incetățenită ideea că o casă de lemn trebuie să fie mai ieftină decât o casă din materiale tradiționale, or în realitate nu e chiar așa. O casă de lemn care respectă toate normele și standardele ajunge la același preț cu o casă tradițională“, spune Zărnescu. Care mai este atunci avantajul, dacă nu este prețul? Marele atu, și motivul pentru care sunt atât de populare în Franța construcțiile din lemn, îl reprezintă eficiența energetică crescută. Relevant în acest sens, spune afaceristul băcăuan, este un studiu realizat de o firmă specializată din Franța. Potrivit respectivului studiu, o casă din lemn presupune un consum de patru ori mai mic de gaz și curent electric, comparativ cu o locuință din beton.

Băcăuanul a găsit însă un partener  acolo unde mulți se așteaptă mai puțin, adică în zona bancară. „Am semnat un parteneriat important cu BCR-ul prin care care vindem produsele noastre în rate prin programul Casa Mea. Este un parteneriar în care ne punem mari speranțe, pentru că oferă condiţii avantajoase clienţilor“, arată constructorul.

Sursa: www.capital.ro

Adauga un comentariu

*