Vacanţa intersemestrială începe vineri. Când revin la şcoală elevii şi preşcolarii

Elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa intersemestrială începând de vineri 31 ianuarie, după terminarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală luni 10 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 şi 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie.Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie, şi se va încheia duminică, 14 septembrie.”În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie – Ziua învăţătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar. Săptămâna 7 – 11 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit <Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!>, având un orar specific”, a precizat MEN.

Adauga un comentariu

*