Micul dejun ramane cea mai importanta masa a zilei, chiar daca esti la dieta. Ba chiar te ajuta sa-ti pui metabolismul la treaba si sa slabesti mai usor. Iata cateva idei slabe in calorii, dar satioase.
Cereale integrale
Fulgii de ovaz, musli, granola sunt alimente ideale pentru un mic dejun de dieta. Fibrele continute in aceste cereale te ajuta sa te simti satul cateva ore si te impiedica sa mananci prea mult la urmatoarea masa, numarul de calorii este foarte mic, iar gustul cat se poate de bun. Iar beneficiile nu se opresc aici: aceste produse scad nivelul de colesterol rau din sange.
Fructe
Daca esti la dieta, poti sa-ti incepi ziua cu fructe precum banane, mere, pepene, fructe de padure. Acestea sunt slabe in calorii si bogate in vitamine, care iti dau energie.
Iaurt
Iti imbunatateste tranzitul intestinal, ceea ce contribuie la scaderea in greutate. Un iaurt cu cereale, fructe sau nuci, preparat chiar de tine, poate accelera slabirea si te poate ajuta sa-ti atingi telurile in materie de silueta. Iaurtul este o sursa bogata de calciu si de proteine, iar anumite studii au demonstrat ca ajuta la scaderea colesterolului.
Oua
Multe persoane la dieta evita ouale din cauza continutului de grasimi. Este o greseala, conform unui studiu publicat intr-o revista specializata pe obezitate. Micul dejun este cel mai bun moment al zilei in care sa consumi oua. Consumul de oua ne ajuta sa ne pastram frumusetea si sanatatea unghiilor si a parului, datorita continutului lor ridicat de sulf. Ouale contin si vitamina D.
Avocado
Este plin de grasimi sanatoase care te ajuta sa-ti scazi nivelul colesterolului din sange, iar grasimile bune pastreaza nivelul de insulina constant si te ajuta sa le arzi pe cele nesanatoase din corp. In plus, este extrem de satios.
Poti sa iti faci un shake plin de vitamine si minerale, amestecand in blender fructele tale preferate cu iaurt sau lapte. Este hranitor si te va energiza, iar silueta ta nu va avea de suferit.