Deşi o plantă banală, întâlnită la tot pasul, pe pajişti, la margini de păduri, în vii, pe stâncării, lângă ziduri şi alte locuri însorite, pelinul este cunoscut de mii de ani pentru virtuţile sale tămăduitoare.
Pelinul este un arbust peren cu frunze verzi-argintii ce au un gust amar, fiind recunoscut chiar ca fiind cea mai amară plantă de pe Pământ. Este cunoscut sub denumirea ştiinţifică de Artemisia absinthus şi este creşte în special în Europa, nordul Africii şi vestul Asiei. Pelinul are proprietăţi halucinogene.
Pelinul alb, întâlnit, aşa cum spuneam aproape la tot pasul în satele româneşti, conţine un tezaur de principii active, dovedindu-şi eficienţa în tratarea a numeroase afecţiuni. În practica naturistă, încă din vechime, se utilizează frunzele şi vârfurile înflorite (lunile iulie-septembrie), când planta are un miros puternic aromat şi gust foarte amar.
Printre cele mai importante proprietăţi terapeutice pe care pelinul alb le prezintă, fitoterapeuţii enumeră: proprietăţi dezinfectante, diuretice, depurative, laxative, vermifuge, antiinflamatoare, stimulente gastric, tonic-amare şi cicatrizante (inter şi extern).
De altfel, la nivelul aparatului digestiv pelinul este cunoscut ca un calmant al indigestiilor, balonărilor, crampelor, intervenind eficient în gastritele hipoacide, în enterite, hepatită, dischinezie biliară, vome, constipaţie, hemoroizi, paraziţi intestinali şi lipsa poftei de mâncare.
Proprietatile ceaiului de pelin
Printre beneficiile ceaiului de pelin se numără proprietăţile sale carminative, de aceea acest ceai poate fi folosit pentru tratamentul unor probleme gastrice, cum ar fi balonarea, flatulenţa, indigestia, lipsa poftei de mâncare, forme uşoare de gastrită şi dureri gastrice. Pelinul este una din plantele cele mai eficiente în tratarea şi prevenirea multor probleme de ordin hepatic, inclusiv icterul şi hepatita.
Ceaiul de pelin este eficient în detoxifierea organismului şi stimularea sistemului imunitar. În plus, ceaiul de pelin este un excelent bun remediu împotriva viermilor intestinali şi a altor paraziţi deoarece pelinul contine substante fatale pentru acestia. O cana cu ceai de pelin sau una-doua linguri cu tinctura de pelin administrate zilnic timp de 2 saptamani sunt suficiente pentru a scapa definitiv de paraziti sau viermi intestinali.
Pelinul poate fi folosit de femei pentru reglarea ciclului menstrual.
Ceaiul de pelin poate scade febra, reduce inflamaţiile căilor respiratorii şi îmbunătăţeşte starea pacienţilor cu răceală şi gripă.
Folosit sub formă de comprese, ceaiul de pelin este eficient în tratarea rănilor, a înţepăturilor de insecte sau a altor probleme cutanate.
Modul de preparare al ceaiului de pelin
Pentru a prepara ceai de pelin adăugaţi o linguriţa de frunze uscate şi tulpini la o cană de apă clocotită şi lăsaţi să infuzeze timp de 10-15 minute. Pentru a diminua gustul amar al infuziei, adăugaţi miere, zahăr sau suc de lămâie. Pentru a beneficia pe deplin de proprietăţile ceaiului de pelin este recomandat să beţi o cană de infuzie proaspăt preparată de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu 15-20 de minute înainte de masă.
Ceai de pelin – contraindicatii
Folosirea timp îndelungat a ceaiului de pelin este asociată cu efecte secundare: ameţeli, insomnie, vărsături. De aceea nu utilizaţi acest ceai mai mult de 20-22 de zile. Ceaiul de pelin este contraindicat celor ce sufera de infectii intestinale sau afectiuni ale sistemului nervos. Este interzis femeilor insarcinate si a celor care alapteaza deoarece dauneaza sugarilor
Tratamente naturiste pe baza unor preparate din pelin:
-infuzia din una-două linguriţe de frunze uscate, la 200 ml apă clocotită; se beau două ceaiuri pe zi, înainte de mese, pentru stimularea poftei de mâncare sau după mese pentru alte afecţiuni;
-tinctură din 20 g herba uscată la 100 ml alcool 400; se iau 15-20 picături într-o infuzie de mentă îndulcită cu miere de albine, cu 30 minute înainte de mese, ca aperitiv;
-vin de pelin din 30 g vârfuri înflorite la 1 litru vin alb, se macerează şi se bea câte un păhărel înainte de mese ca aperitiv şi tonic sau după mese ca digestiv;
– sirop digestiv şi vermifug (din 150 g vârfuri înflorite la 1 litru apă fiartă şi 500 g miere);
– pulbere din frunze uscate şi măcinate, cu efecte febrifuge şi vermifuge;
– băi locale şi comprese cu decoct pentru tratarea rănilor greu vindecabile, ulceraţii ale pielii şi înţepături de insecte;
– cataplasme puse pe luxaţii şi umflături.
