Beneficiile consumului de vitamina C

Vitamina C sau acidul ascorbic este unul dintre cei mai cunoscuţi antioxidanţi. Este eficientă în tratarea dar, mai ales, în prevenirea multor probleme de sănătate, fiind renumită pentru acţiunea sa de reglare a colesterol, de eliminare a radicalilor liberi care distrug celule, dar şi la formarea anticorpilor în organism.vitamina c fructe

Deoarece vitamina C nu poate fi stocată în corpul uman, este necesar să consumăm alimente bogate în vitamina C sau suplimente în mod regulat.

Ştiţi ce se întâmplă când nu luăm suficientă vitamina C? Această deficienţă duce la pierderea dinţilor şi sângerarea gingiilor, la vânătăi, la oboseală, dar mai ales la incapacitatea organismului de a lupta împotriva infecţiilor şi la anemie.

Sănătatea pielii

Vitamina C este un component esenţial al colagenului şi al elastinei din organism. Ambele sunt proteine ale epidermei, ale musculaturii şi ale ţesutului conjunctiv. Colagenul este cunoscut ca „fundaţia” pielii care, odată cu trecere anilor, începe să se deterioreze, lăsând loc ridurilor. Cele două proteine sunt responsabile pentru fineţea şi elasticitatea epidermei. Suplimentele cu vitamina C favorizează regenerarea colastenului şi a elastinei pierdute în timp. Astfel, contribuie la reducerea ridurilor şi reface tonusul muscular. Un alt efect important pe care vitamina C îl are asupra pielii este oferit de acțiunea antioxidantă a acesteia care ajută la combaterea radicalilor liberi, care lasă loc apariţiei cancerului  și la menţinerea aspectului sănătos şi a elasticităţii acesteia .

vitamina_c_pastileSusţine procesul de refacere a rănilor

Organismul are nevoie de vitamina C când își reface pielea lezată, în procesul de vindecare normală a rănii. Prin ţesutul cicatriceal circulă un volum de sânge limitat, astfel că și culoarea lui este mai palidă decât în țesutul original, iar elasticitatea este mai scăzută. Conform studiilor, carenţă de vitaminei C din organism  poate conduce la întârzierea vindecarii rănilor.

Sistemul imunitar

Studiile arată că vitamina C stimulează producţia şi eficienţa globulelor albe din sânge, numite leucocite. Acestea joacă un rol esenţial în linia de apărarea împotriva infecţiilor cu bacterii şi virusuri. Totodată, acidul ascorbic prelungeşte funcţionalitatea leucocitelor, dezvoltând un sistem imunitar puternic. Astfel, contribuie la prevenirea alergiilor, a astmului, stimulează producţia de interferon, accelerează vindecarea rănilor şi regenerarea ţesuturilor. Totodată, reglează nivelul colesterolului din sânge.

Prevenirea cancerului

Mai multe cercetări dezvăluie că un aport mărit de vitamina C este asociat cu o incidenţă mai mică a anumitor forme de cancer. Teste asupra şoarecilor au demonsrat că acidul încetineşte şi chiar inhibă creşterea tumorilor maligne regăsite în cancerul pulmonar, gastric, bucofaringian şi mamar. Această descoperire reconfirmă teoria alimentaţiei bazate pe fructe şi legume proaspete, prin care este introdusă în corp o cantitate crescută de vitamina C. Totodată, completarea regimului cu produse din cereale integrare sporeşte efectele pozitive ale acidului ascorbic, precum şi absorbţia lui în organism.

Organismul uman nu își poate sintetiza singur acest element esențial sănătății, astfel trebuie să apelăm la un ajutor. De aceea, pe lângă o alimentaţie bogată în fructe şi legume putem apela și la suplimente, care conţine vitamina C şi sunt un  aliat al sistemului imunitar.

 

Adauga un comentariu

*