Călin Popescu Tăriceanu, noul PREŞEDINTE AL SENATULUI

Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Senatului, obţinând 93 de voturi. Candidatul Marius Obreja (propus de PNL) a întrunit 45 de voturi „pentru” şi 108 voturi „împotrivă”, iar Dumitru Oprea (propus de PDL), 15 voturi „pentru” şi 133 de voturi „împotrivă”. Alte patru voturi au fost anulate.Tăriceanu a anunţat, la începutul şedinţei, că în urma demisiei sale din PNL va activa în continuare ca independent.tariceanu

Noul preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a prezentat, luni, în plen, obiectivele pe care le va urmări la şefia Senatului, precizând că va încerca să fie un preşedinte corect, echilibrat şi echidistant, dar şi implicat, care nu va asista pasiv la ceea ce se întâmplă în societate.

Voi încerca să fiu un preşedinte corect, echilibrat şi echidistant, implicat. Nu voi asista pasiv la ce se întâmplă în societate şi în politică”, a spus Tăriceanu, adăugând că rolul Senatului nu trebuie să fie doar legislativ, ci să aibă şi rol de dezbatere şi de garant al democraţiei şi statului de drept.

Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că va milita pentru cele patru libertăţi fundamentale, pe baza cărora s-a construit Uniunea Europenă şi pe o societate bazată pe modelul social european.

„Vreau să ajungem să trăim într-o ţară normală, care nu mai este divizată şi măcinată de conflicte, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă. Trebuie să avem şi curajul şi dorinţa de a colabora pe anumite teme majore”, a mai declarat noul preşedinte al Senatului.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*