Simona Halep s-a calificat în semifinale la Indian Wells

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 5.946.740 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.Simona Halep

Halep a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-2, după o oră de joc, pe Casey Dellacqua (Australia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 78 în ierarhia mondială.

Halep a declarat, miercuri, după calificare, că se simte foarte bine şi îşi doreşte să ajungă cât mai departe la competiţia din California.

„Sunt foarte bucuroasă că voi putea juca în semifinale. Mă simt foarte bine şi vreau să ajung cât mai departe. Le mulţumesc spectatorilor că m-au susţinut. Mă bucur de tenis şi mă lupt pentru fiecare minge. Privesc tenisul ca o plăcere şi joc cu mare bucurie”, a spus Halep la finalul meciului.

În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Jelena Jankovici (Serbia), a şaptea favorită a competiţiei şi locul 8 WTA, şi Agnieszka Radwanska (Polonia), cap de serie numărul 2 şi poziţia a treia în clasamentul mondial.

Meciul Halep-Dellacqua este al doilea de pe terenul central şi startul său a depins de întâlnirea din turneul ATP dintre Milos Raonic (Canada) şi Andy Murray (Marea Britanie), încheiată cu victoria canadianului în trei seturi, scor 4-6, 7-5, 6-3.

„Este stângace şi nu este uşor să joci cu o stângace pentru că de obicei jucăm cu dreptace. Nu o cunosc, nu am evoluat niciodată împotriva ei. Cred că va fi o surpiză pentru mine. Dar şi Safarova este stângace, deci am experinţă la acest turneu cu stângace”, a declarat Halep despre adversara ei, potrivit site-ului oficial al WTA.

Casey Dellacqua, 29 de ani, se află în faţa celei mai bune performanţe din cariera ei, calificarea în sferturile de finală ale unui turneu din categoria Premier Mandatory. Sportiva australiană nu a câştigat niciun turneu WTA de simplu până acum şi a ocupat cea mai bună poziţie în clasamentul WTA, locul 39, în iulie 2008. Ea este o specialistă a probei de dublu, ocupând locul 9 în 2009, în ierarhia de specialitate.

Halep s-a calificat în sferturile de finală după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 1-6, 6-4, pe Eugenie Bouchard (Canada), cap de serie numărul 18 şi poziţia 19 în ierarhia mondială.

Casey Dellacqua, jucătoare venită din calificări, a beneficiat în optimile de finală de neprezentarea sportivei americane Lauren Davis, poziţia 66 în clasamentul mondial, care a acuzat probleme gastrointestinale.

Calificarea în semifinalele turneului de la Indian Wells este recompensată cu 225.000 de dolari şi 390 de puncte WTA.

Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 sau 6 mondial, o performanţă ce nu a mai fost reuşită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*