Mircea Diaconu şi-a dat demisia din PNL

Vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că şi-a dat demisia din partid şi va candida independent la alegerile europarlamentare, el adăugând că urmează să strângă 100.000 de semnături astfel încât candidatura sa să poată fi contestată de ANI.Mircea Diaconu

„Am decis să-mi dau demisia pentru a putea candida ca independent la alegerile europarlamentare. Încerc să strâng în cinci zile cele 100.000 de semnături de susţinere pentru a-mi putea depune candidatura şi pentru ca ANI să o poată contesta. Mai departe, cum va dori naţiunea„, a declarat Diaconu.

Numele lui Mircea Diaconu a fost retras marţi de pe lista de candidaţi PNL pentru alegerile europarlamentare.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista de candidaţi la europarlamentare din partea liberalilor a fost determinată de situaţia acestuia legată de sentinţa privind incompatibilitatea sa şi poziţia exprimată de ANI.

Antonescu a fost întrebat care a fost motivul retragerii lui Diaconu de pe lista PNL la europarlamentare. „S-a dat un vot. S-a prezentat situaţia. Am luat act de comunicatul ANI şi de sentinţa ICCJ. A fost un vot, un vot secret. 39 de colegi s-au pronunţat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menţinerea sa”, a declarat Antonescu.

Surse din partid declarau anterior MEDIAFAX că BPN al PNL a decis scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare.

Potrivit deciziei din BPN, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*