„Întregul dosar este unul fabricat. Procurorul a început cercetarea înainte ca respectivul contract incriminat să fi fost semnat. Nu eu am semnat acel contract, ci o altă persoană. De altfel, am deschis acțiune în justiție cu privire la semnarea acelui contract. Până la finele zilei voi da și un comunicat cu privire la acest caz în care sunt acuzat pe nedrept”, a declarat joi pentru AGERPRES primarul Stavarache.
Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru tentativă la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în același dosar au fost deferiți justiției: Gheorghe Muntianu, la data faptelor șef al Serviciului administrare fond locativ și îndrumare asociații de proprietari din cadrul Primăriei Bacău, pentru tentativă la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 acte materiale), uz de fals și conflict de interese, și Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Direcției patrimoniu în cadrul aceleiași instituții , în prezent șef serviciu la Serviciul Patrimoniu, pentru tentativă la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit sursei citate, în perioada 2006-2009, cei trei inculpați, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, au repartizat în mod nelegal o locuință din fondul locativ de stat inculpatului Muntianu, în vederea închirierii și, ulterior, a achiziționării acesteia. Îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu ar fi avut ca rezultat obținerea, de către Gheorghe Muntianu, a unui avantaj patrimonial, respectiv un apartament de două camere situat în Bacău.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.