La romani, Anul Nou începea la 1 martie. Pe vremea stăpânirii romane şi la noi se întâmpla la fel. Dacă, în timp, am renunţat la acest obicei, în schimb, denumirile celor 12 luni ale anului le-am păstrat aproape neschimbate, de la înaintaşii noştri.
Vechiul calendar roman, se compunea doar din 10 luni. Acestea aveau fie 30 fie 31 de zile rezultând în final un an de 304-305 zile. Romanii, începând de la Numa Pompiliu şi până la reforma lui Cezar concepuseră un calendar cu douăsprezece luni, dintre care patru aveau 31 de zile (Martius, Maius, Quintilius, October), şapte câte 29 de zile (Aprilis, Junius, Sextilis, September, November, December, Ianuarius) şi una de 28 de zile (Februarius).
Lui Ianus, zeul cu două feţe orientate spre trecut şi spre viitor, i s-a rezervat de asemenea o lună, pe care o numim astăzi ianuarie. Februarie îşi trage denumirea de la un bici din piele de capră, numit februa. Cu acesta erau lovite femeile în sărbătoarea ce se desfăşura în această perioadă a anului, existând convingerea că, dacă sunt lovite atunci, vor naşte până în februarie următor.
Martie era luna dedicată zeului Marte, la început zeu al semănăturilor, mai apoi şi patron al războiului.Aprilie marca renaşterea vegetaţiei; şi-a primit numele de la verbul „aperire”, care înseamnă „a deschide”, căci acum se deschideau mugurii plantelor. Mai este luna zeiţei Pământului roditor, numită de romani Maia. Urma iunie, ziua Iunonei, protectoarea femeii, a căsătoriei, a familiei. Respectând numărătoarea, venea cea de-a cincea lună a anului, care chiar aşa s-a şi numit, quintilis. Mai apoi, Iulius Cezar a cerut ca această lună să fie botezată cu numele lui, Iulius, în româneşte iulie.
Aşadar, am parcurs un an întreg, care începe, se derulează şi se încheie ciclic. Numele de „an” vine de la latinescul „annus”, care înseamnă inel, adică viaţă în cerc.