România se va baza pe energia nucleară şi pe cărbune încă 20 de ani

departamentul-pentru-energie-romania-se-va-baza-pe-energia-nucleara-si-pe-carbune-inca-20-de-ani-112072Departamentul pentru Energie a concluzionat, în urma consultării publice pe tema viitoarei strategii energetice, că electricitatea produsă de reactoare nuclearelectrice este „esenţială” pentru România, iar cărbunele ar putea rămâne o sursă importantă pentru asigurarea securităţii energetice.

Strategia se va aplica în perioada 2014-2035, iar finalizarea documentului este preconizată pentru începutul lunii octombrie.

După încheierea primei faze de consultare publică pe această temă, începută în martie, Departamentul pentru Energie a elaborat un set de principii care vor sta la baza noii strategii.

„Dezvoltarea energiei nucleare este esenţială pentru realizarea obiectivelor europene vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cărbunele ar putea rămâne o sursă importantă pentru asigurarea securităţii energetice a României, chiar dacă ponderea acestuia în mixul energetic se va diminua, fiind afectată de creşterea consumului de energie”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

În comunicat se menţionează că este „strategică” păstrarea unui mix energetic echilibrat, ca o bună premisă pentru asigurarea securităţii energetice a ţării.

De asemenea, există „perspective reale” ca România să-şi îmbunătăţească independenţa energetică sau chiar să devină independentă energetic în preajma anului 2020, mai ales datorită zăcămintelor din Marea Neagră, chiar dacă va continua cel mai probabil să fie dependentă într-o oarecare măsură de importurile de ţiţei.

O altă concluzie a consultării publice este că România ar trebui să încurajeze în perioada 2014-2024 „dezvoltarea prudentă” a energiilor regenerabile, cu un accent pe biomasă, ţinând cont că investiţiile în eolian şi fotovoltaic s-au dezvoltat mult prea rapid şi într-o manieră nesustenabilă în ultimii ani.

„În următorii ani, instalarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice în eolian şi fotovoltaic ar putea cauza probleme semnificative în funcţionarea sistemului. De asemenea, considerăm că o prioritate în domeniul regenerabilelor ar putea să vizeze identificarea unei alternative la combustibilii clasici folosiţi în sectorul transporturilor”, se arată în comunicat.

În mare parte, aceste idei au fost exprimate public de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, de la preluarea mandatului, la începutul lunii martie.

„Potrivit majorităţii celor care au transmis puncte de vedere Departamentului pentru Energie în cadrul primei etape de consultare şi dezbatere publică, România are la ora actuală toate premisele pentru a putea deveni un jucător regional în domeniul energetic”, se mai spune în comunicat.

România nu are în prezent o strategie pentru dezvoltarea şi administrarea sectorului energetic. Guvernul încearcă de mai mulţi ani să elaboreze un astfel de document.

Sursa: www.mediafax.ro

Adauga un comentariu

*