Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României în concursul european Eurovision Song Contest 2014, s-au calificat în finala de pe 10 mai, de la Copenhaga (Danemarca). Paula Seling şi Ovi au trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală a concursului, care s-a desfăşurat pe scena B&W Hallerna din Copenhaga.
Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), concurează în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa „Miracle”, compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.
Paula Seling şi Ovi au mai reprezentat România în 2010, când, în finala care a avut loc la Oslo, au ocupat poziţia a treia.
Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaidjan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda şi Islanda sunt celelalte 10 ţări calificate în finala Eurovision Song Contest 2014, după ce au trecut, marţi, de prima semifinală.
Finaliştii – desemnaţi pe baza votului telespectatorilor şi a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură – au fost anunţaţi într-o ordine întâmplătoare.
În semifinale au avut drept de vot doar telespectatorii care au urmărit competiţia la televiziunile publice în ţările participante şi în ţările calificate direct în finală (Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Italia şi Danemarca). Astfel, doar românii din străinătate au putut să îi voteze pe reprezentanţii României în finală, urmărind concursul la televiziunea publică din ţara în care se află.
Un număr de 37 de ţări au participat la ediţia din acest an a Eurovision.
Semifinalele de marţi şi joi au fost transmise live de TVR, iar finala de sâmbătă va fi şi ea transmisă în direct de Televiziunea Română, de la ora 22.00 (ora României).
Eurovision Song Contest 2014 se desfăşoară în Copenhaga, după ce ediţia de anul trecut a concursului a fost câştigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa „Only Teardrops”.
Sursa: www.mediafax.ro