Cercetat pentru braconaj cinegetic

af497d3d8af0ce858600c73f8fdcfcdfUn bărbat de 72 de ani din comuna Mărgineni a fost depistat de poliţişti pe fondul de vânătoare din pădurea Valea Budului şi este cercetat pentru braconaj cinegetic.

Poliţiştii din cadrul S.A.E.S.P. Bacău, împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Fântânele, au desfăşurat la data de 13.05.2014, activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere fondului cinegetic.

Astfel, pe fondul de vânătoare din pădurea Valea Budului – punct Dumbrava, au depistat un bărbat de 72 de ani, din comuna Mărgineni, care desfăşura activităţi de căutare a vânatului, având asupra sa o armă de vânătoare.

Bărbatul a fost depistat ca urmare a zgomotului produs de executarea unui foc de armă de către acesta.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul deţinea în condiţii legale arma de vânătoare însă nu poseda niciun document care să justifice prezenţa lui pe fondul de vânătoare.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor iar în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept.

Adauga un comentariu

*