Astăzi, începând cu ora 16.00, intră în vigoare avertizarea meteo COD PORTOCALIU emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi valabilă până joi la ora 02.00. Sunt anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta în cea mai mare parte a ţării prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină. În Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, precum şi în vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp.
În judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervalul menţionat se vor cumula local peste 60…70 l/mp.
În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua în sud-vestul ţării şi în zona deluroasă şi montană din regiunile sudice, unde vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Local se vor cumula cantităţi de apă de peste 25 l/mp.
Sursa: www.mediafax.ro