Doi copii rămaşi fără mamă sunt în atenţia DGASPC Bacău

DGASPC-3-655x360În seara zilei de 14.05.2014, orele 21, a avut loc un incident grav într-o familie din Bârsăneşti,judeţul Bacău, pe fondul consumului de alcool şi al violenţelor frecvente. În urma acestuia, mama a doi copii a fost înjunghiată de propriul soţ. Mama copiilor a decedat, iar tatăl acestora a fost ridicat de organele de poliţie.

Încă de aseară, DGASPC Bacău, prin Serviciul de Urgenţă al instituţiei, a colaborat cu autorităţile locale în privinţa siguranţei celor doi minori.

Cei doi copii, o fetiţă de un an şi cinci luni şi un băiat de patru ani şi şapte luni, au fost încredinţaţi, pentru moment, de autorităţile locale naşilor de cununie ai celor doi soţi, care au rămas să-i supravegheze pe timpul nopţii trecute.

În această dimineaţă, o echipă de specialişti ai instituţiei noastre s-a deplasat la faţa locului pentru o evaluare mai detaliată a cazului. Printr-o declaraţie dată în faţa autorităţilor locale şi a specialiştilor noştri, bunica paternă, care locuieşte în aceeaşi curte cu domiciliul minorilor, şi-a asumat resposabilitatea creşterii şi îngrijirii acestora.

Deoarece băieţelul a fost martor al incidentului se impune intervenţia imediată a unui psiholog din cadrul instituţiei noastre pentru consilierea copilului în vederea depăşirii traumei.

Cazul va fi monitorizat în continuare de specialiştii DGASPC Bacău.

Adauga un comentariu

*