Videoconferinta privind sistemul legislativ american organizara de CCD Bacau

Centrul „American Corner Bacău” a organizat miercuri, 14 mai 2014, începând cu ora 13.30, videoconferinţa„Different Laws between States, in the USA”. Prezentarea a fost susţinută de Matthew Kelly – diplomat în cadrul Secţiei Consulare a Ambasadei S.U.A. la Bucureşti. Discuţiile au vizat diferenţele legislative, existente între statele federale americane, cu privire la probleme controversate, precum: pedeapsa capitală, posesia armelor de foc, consumul de marijuana, căsătoria între persoane de acelaşi sex, avortul etc. ”Această manifestare a avut drept scop informarea tinerilor băcăuani despre sistemul legislativ și juridic din S.U.A.”, ne-a informat Oana Jianu, coordonator al Centrului ”American Corner Bacău”. La activitate au participat liceeni de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău, coordonaţi de prof. Ana-Maria Andrioaie şi de prof. Elisabeta Alexandra Popa. Aceștia au manifestat interes asupra tematicii videoconferinței, exprimându-și totodată diverse opinii, referitoare la problematica în discuţie. La final elevii au primit materiale informative, referitoare la subiectul abordat. „În virtutea parteneriatului dintre C.C.D. Bacău şi Ambasada S.U.A., ne face încă o dată plăcere să promovăm noi proiecte, care presupun, desfăşurarea în lunile următoare a unei  serii de videoconferinţe. Acestea vor avea o cadență săptămânală și vor aborda tematici diferite, de maximă actualitate. Cu această ocazie, revalorificăm dotarea centrului, cu un performant sistem digital pentru videoconferinţe (DVC), care, iată, ne oferă posibilitatea să organizăm schimburi de experienţă şi idei în mod direct şi în timp real. Credem că participarea publicului băcăuan, a tinerilor elevi şi studenţi, dar şi a profesorilor la aceste videoconferinţe, poate contribui, chiar dacă într-o măsură mai mică, la dezvoltarea contactelor culturale şi educaţionale dintre România şi S.U.A.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Adauga un comentariu

*