„Flori si stele” la Centrul Educativ Tg. Ocna

Ziua Internaţională a Copilului este un prilej de a celebra copilăria, de a implica comunitatea în derularea activităţilor destinate antrenării persoanelor internate în Centrul Educativ Tîrgu Ocna, în contexte educaţionale asociate cu reacţii emoţionale cât mai agreabile.În acest sens, duminică, 01.06.2014, corul de copii „Flori și Stele”, în colaborare cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare – Filiala Moldova, a susținut un program specific Zilei de 1 Iunie, la sediul centrului, în baza protocolului încheiat între cele două instituții.Corul „Flori și Stele” a luat ființă în anul 1976, în Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea Grant – Bucureşti, susținând în mod regulat programe muzicale în biserică. A participat în anii 1990, 1991, 1992 la Festivalul – Concurs, Interconfesional de muzică corală religioasă „Laudae Domini” şi a obţinut de fiecare dată locul întâi, iar în 1993 a obţinut Marele Premiu.  În afara concertelor susţinute în ţară, a mai susţinut concerte în Germania, Franţa, Spania, Italia, Austria, Anglia, Belgia, SUA, Norvegia, Danemarca, Suedia, Olanda si Elveția.Peste tot,  corul de copii “Flori si Stele” a dus mesajul dragostei lui Iisus prin cântec si vers. La spectacolul susținut la Centrul Educativ Tîrgu Ocna, au participat toate persoanele internate în centru. Scopul activității a fost de creare şi promovare a unui cadru festiv pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, prin derularea unor activităţi speciale, care să contribuie la bunăstarea persoanelor custodiate de centru.

Comisar şef de penitenciare, director  Dumitru Cezărică MĂRCUŢĂ

 

Centrul Educativ Tîrgu Ocna

Adauga un comentariu

*