Rusaliile, petrecute in siguranta!

Pentru menţinerea siguranţei publice, în perioada sărbătorii Rusaliilor, peste 900 de poliţiştii au fost prezenţi pe principalele artere rutiere, în zona lăcaşurilor de cult, a staţiunilor turistice şi în zonele de agrement.

 Pentru perioada 7 – 9 iunie, IPJ Bacău a luat o serie de măsuri  de suplimentare a dispozitivului curent pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică. Astfel, peste 900 de poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi poliţire rutieră au acţionat pentru prevenirea producerii oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor. În această perioadă, prin prezenţa activă în stradă poliţiştii au depistat 42 de infracţiuni, dintre care 27 în flagrant. Totodată, 20 de persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni au fost prinse și sunt cercetate de către poliţişti. În exercitarea atribuțiilor de serviciu polițiștii au aplicat 834 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 170 000 lei.   Astfel, 587 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră   (192 sancțiuni pentru depășirea limitei legale de viteză, 7 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice) și 189 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii au luat măsura reținerii permisului de conducere față de 27 de conducători auto, iar în 10 cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare.

Adauga un comentariu

*