Depistat şi cercetat pentru furt calificat

9Poliţiştii Postului de Poliţie Filipeşti au fost sesizaţi de către o localnică de 58 de ani, despre faptul este posibil ca o persoană să se afle în interiorul unei anexe a gospodăriei sale şi să sustragă bunuri.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au depistat în flagrant, într-un lan de grâu din apropierea locuinţei părţii vătămate, un bărbat de 39 de ani, din localitate, care avea asupra sa mai multe bunuri, respectiv o pompă submersibilă pentru apă, mai multe cabluri electrice, un polizor unghiular, mai multe chei mecanice şi două recipiente din plastic care conţineau 10 litri de ţuică.

În urma verificărilor efectuate, pe o suprafaţă cultivată cu porumb au mai fost identificate şi alte bunuri sustrase de bărbatul în cauză din aceeaşi locuinţă.

Prejudiciul, în valoare de 2000 de lei, a fost recuperat iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Adauga un comentariu

*