Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost suspendat din funcție după ce ieri a fost arestat pentru 30 de zile de judecătorii Curţii de Apel Bacău, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Prefectul judeţului Bacău, Dorian Popovnicu, a emis ordinul prin care primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost suspendat din funcţie. Această decizie a fost luată ca urmare a faptului că primarul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru perioada 01.07.2014-30.07.2014
In timp ce era în continuare monitorizat de DNA, Romeo Stavarache ar fi încercat să influențeze mai mulți martori. Drept urmare, au cerut Curții de Apel Bacău un nou mandat de arestare pe numele primarului, iar solicitarea a fost admisă. Luna trecută, Romeo Stavarache a fost reținut de procurorii anticorupţie care îl bănuiesc de luare de mită.