Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată la data de 07 iulie a.c, prin 112, despre faptul că în spatele unui imobil de pe strada Radu Negru, a avut loc un eveniment rutier cu pagube materiale.
La fața locului polițiștii au stabilit din primele cercetări că o tânără de 21 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism în parcarea din spatele unui imobil a intrat in coliziune cu autovehicul parcat regulamentar, după care a fost proiectată în peretele imobilului.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânăra în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Aceasta a fost testata cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.