Avocatul Cristian Cojocaru, apărător în „Lotul Stavarache“, trimis în judecată de DNA Bacău pentru trafic de influenţă

Avocatul Cristian Cojocaru, care-i apără pe Liviu Goian şi Liviu Cenuşă, inculpaţi în „Lotul Stavarache“, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, i-au trimis în judecată pe Cristian Cojocaru, avocat al Baroului Bacău, pentru trafic de influenţă, dar şi pe Marius Crăciun, Simion Nadia şi Codrin Constantin Coroamă, pentru cumpărare de influenţă. În timp ce Marius Crăciun este deja arestat pentru alte infracţiuni, ceilalţi inculpaţi vor fi judecaţi în stare de libertate. Oamenii legii afirmă că în perioada iunie-octombrie 2013, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, le-a pretins inculpaţilor Crăciun Marius şi Simion Nadina, direct şi prin intermediul inculpatului Coroamă Codrin Constantin, 75.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, în vederea determinării acestora să pronunţe o hotărâre favorabilă, de punere în libertate a inculpatului Marius Crăciun, cercetat în stare de arest preventiv într-un dosar instrumentat de D.N.A Bacău.   UPDATE Avocatul Cristian Cojocaru, pus sub învinuire de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Este acuzat că a pretins 75.000 de euro de la rudele unui inculpat „Iniţial, în perioada în care inculpaţii Crăciun Marius şi Simion Nadina se sustrăgeau urmăririi penale efectuate în dosarul instrumentat de D.N.A.-S.T.Bacău, fiind fugiţi în Germania, inculpatul Coroamă Codrin Constantin a intermediat discuţiile acestora cu avocatul Cojocaru Cristian, în cadrul cărora a fost solicitată o sumă de bani şi a fost acceptată această solicitare, în scopul influenţării judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău, pentru punerea în libertate a inculpatului Crăciun Marius.  După plasarea efectivă în stare de arest a inculpatului Crăciun Marius, la data de 7 august 2013, inculpatul Coroamă Codrin Constantin a participat împreună cu Simion Nadina la discuţiile purtate cu inculpatul Cojocaru Cristian, în cadrul cărora, acesta din urmă a stabilit că suma de bani ce ar fi fost necesară cumpărării judecătorilor, în scopul punerii în libertate a celui dintâi, este mai mare de 50.000 euro“, se arată în comunicatul DNA.

Adauga un comentariu

*