Polițiștii prezenți în mijlocul copiilor de Şcoala de vară a Fundaţiei “Don Bosco” Bacău

DSC01946Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost alăturii de copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, aflaţi la Şcoala de vară a Fundaţiei  “Don Bosco” Bacău.

Astfel, cei peste 500 copii prezenţi l-au vazut în acţiune pe câinele poliţist Tarzan, specializat în detectarea materialelor explozive, au adresat poliţiştilor întrebări despre activitatea pe care o desfăşoară şi modalitatea în care sunt prinşi infractorii.

Ulterior, copii au fost împărţiţi pe laboratoare astfel încât fiecare echipă să poată vedea materialele pregătite special de poliţişti pentru ei.

DSC01914Poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au prezentat echipamentele pe care acestea le deţin şi le folosesc în acţiuni, iar specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic  au prezentat laboratorul și trusele criminalistice.

Poliţiştii Serviciului Rutier, au discutat cu cei mici despre traversarea corectă a arterelor rutiere şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta, le-au prezentat aparatul radar şi etilotestul.

DSC01941Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii şi poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 2 Bacău au prezentat  materiale video cu teme legate de  prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, dar și măsuri de prevenire a tâlhăriilor, furturilor şi a violenţei.

Mulți dintre cei prezenţi la Şcoala de vară a Fundaţiei  “Don Bosco” Bacău și-au manifestat intenția de îmbrăţişa meseria de poliţist, atunci când vor fi mari.

Adauga un comentariu

*