Distribuire de ajutoare familiilor din Comanesti

 

Având în vedere avertizarea meteorologică „COD GALBEN”, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bacău, prin care au fost prognozate cantități importante de precipitații, în data de 22.07.2014, în orașul Comănești, s-au manifestat fenomene hidro-meteorologice periculoase în urma cărora au fost afectate un număr de aproximativ 200 de gospodării. În acest context, Asociația Habitat for Humanity Comănești a hotărât să se implice și să contribuie, din nou, prin programul său de Răspuns la Dezastre la eforturile de înlăturare a efectelor produse de inundaţii, prin ajutorarea familiilor afectate de inundații cu kit-uri cu produse de igienă personală și curățenie, care conțin: pastă de dinți, periuță de dinți, șampon, gel de duș, clor, detergenți, produse de igienă intimă, etc., realizate cu sprijinul unei societăți comerciale de profil în comercializarea de astfel de produse.În data de 24.07.2014, începând cu orele 13.00, Asociația Habitat for Humanity Comănești va desfășura, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Maior Constantin Ene” al județului Bacău, o acțiune de distribuire a kit-urilor către familiile afectate.Acestea sunt momentele în care trebuie să dăm dovadă de omenie și solidaritate, iar Asociația Habitat for Humanity Comănești a demonstrat încă o dată că le pasă de comunitate.

Adauga un comentariu

*