Lunca Siretului vazuta prin ochii copiilor

Şcoala Gimnazială Urecheşti organizează în perioada 21 iulie – 15 august 2014, la Centrul de Documentare şi Informare „Prof. Pompiliu Stan”, aflat în coordonarea metodologică a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Şcoala de vară  (re)creativă „Joc și creație”.Începută în urmă cu trei ani, dintr-o joacă constructivă, după cum sugerează şi genericul, Școala de vară „Joc și creație” s-a dovedit a fi nu doar o alternativă plăcută de petrecere a timpului liber, ci şi un mediu atractiv, favorabil dezvoltării aptitudinilor, creativităţii şi imaginaţiei elevilor. Succesul şi satisfacţiile pe care le-au resimţit aceștia, după primele două ediţii, au motivat cadrele didactice inițiatoare ale proiectului să organizeze şi în această vară, cea de a treia ediţie a Școlii. Așadar, peste 30 de elevi s-au arătat dornici să descopere lucruri noi, să-şi pună în valoare creativitatea şi inteligenţa şi nu în ultimul rând „să se joace”, explorându-şi laturile necunoscute ale personalităţii. ”Școala de vară poate juca un rol major în educația elevilor. De aceea, considerăm necesar ca formarea unei conștiințe ecologice prin desen dar și a unui comportament ecoprotectiv, să înceapă încă de la vârsta școlarității. ”, opinează  prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău. Astfel, una dintre activități, cu tema „Lunca Siretului văzută prin ochii copiilor” , a beneficiat de implicarea a doi reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice Focşani. Aceștia le-au prezentat și oferit copiilor materiale în vederea realizării unor desene, cu care ei vor participa la ediţia a II-a a concursului interjudețean cu această temă, ce va avea loc în luna septembrie, la Focșani. Participanții vor avea ocazia să demonstreze originalitate și măiestrie în a ilustra, prin forme și culori, mediul natural, ca parte a contextului cotidian. Proiectul este finanțat din fonduri structurale europene, la concurs participând peste 1000 de elevi, doar 40 fiind selecționați pentru faza finală. Trebuie remarcat faptul că, la prima ediție a concursului, eleva Andreea Briscanu din clasa a VII –A, Școala Gimnazială Urechești, a făcut parte dintre cei 40 de finaliști, beneficiind astfel de o interesantă excursie. De asemenea, participarea la concurs poate contribui la îmbunătățirea experienței perceptuale, prin poziționarea compoziției artistice, într-un context mai larg,  „Prezența celor doi reprezentanți ai asociației la activitățile desfășurate în cadrul școlii de vară, au avut așadar menirea de a promova un mediu concurențial, deci stimulativ, încurajând  explorarea şi investigarea independentă, la nivelul elevilor.”, ne-a informat, profesorul – documentarist Cătălina Nica.

Prof. Cătălina NICA, documentarist  Şcoala Gimnazială Urecheşti

Adauga un comentariu

*